Gunoaiele – Catalin Ungureanu

Gunoaiele – Catalin Ungureanu

Acest roman este descris de dramartugul și scriitorul Dumitru Crudu ca roman al furiei, iar de însuși autorul ca roman al dorinței de deșteptare.

Romanul „Gunoaiele” configurează pe harta imaginarului nostru Mioritania, țara în care suveranul „Ștrumfia Sa” le controlează pe toate. E statul în care piața din centrul capitalei poartă numele de „rozariul central”. Populația țării se îmbolnăvește treptat de o boală infecțioasă (un subiect aproape vizionar). Demnitoza apare pe coloană, după care oamenii nu se mai supun conducătorului. „Misterul cutanat” și alte întâmplări din roman amintesc de „Thomas Hobbes și de Leviathanul său”. Oamenii sunt considerați niște „scursuri, gunoaie, nimicuri!” Dar lucrurile se schimbă. Tinerii nu mai suportă: Și mi-i rușine. Rușine față de bunica, rușine față de alte bunici”. Boala afectează și starea fizică a personajelor, „e ciudată starea, n-am mai avut din astea până acum. Acuzele nu-s vesele, cum ar fi stare de vomă, febră, diaree”.

În cazul demnitozei, „e vorba de o inflamație puternică a sistemului valoric. Bolnavii acuză de regulă accese virulente de demnitate și hiperintransigență”, sitemul medical, dar și cel politic este periclitat, „va trebui să fiți plasată în carantină. Poate vă va trece, dar poate că nu”. Există riscul unei destabilizări la toate nivelele – „prezentați pericol pentru cei din jur și pentru sistem”. Este vorba de „toate sistemele. Sanitar, apoi social, apoi politic”, așa cum „în mod normal se transmite mai ales prin contact fizic”. Orice încercare de a salva situația este sortită eșecului, nici măcar manipulpările de cândva nu mai funcționează, „poporul ăsta nu e nici măcar nostalgic, e pur și simplu sătul și atât”. Oamenii vor schimbarea, una reală și definitivă, astfel în Mioritania cetățenii „începură în proporții tot mai mari să consume mai puțin alcool și să ceară autorităților locale deschiderea de biblioteci în zonă!”

Vorbim despre un autor de proză socială în maniera lui Nicolae Rusu, Dumitru Crudu, Iulian Ciocan, Anatol Moraru sau Constantin Cheianu, despre un scurt tratat de filosofie a puterii care a îmbrăcat și trama prozei parabolice, un parabolism pamfletar ca în cărțile lui Nicolae Spătaru. Un tânăr prozator care dă speranțe.

Articol semnat de Maria Pilchin și preluat din  revista „Quadrat” (nr. 1, 2020).