- La reducere!
- Nou

Referinta: 9789975851992
Izgonirea din poezie
Izgonirea din poezie
Autorul acestui volum, Ion Mureşan este poetul exponenţial al generaţiei optzeciste româneşti, „cel mai important, şi cel mai valoros poet român de la finele veacului trecut şi de la începutul celui de acum.” (Al. Cistelecan). În el se îmbină magistral şi dramatic dilemele existenţiale şi expresionismul, ca mesaj estetic. Deşi el este autorul antologicului text „Poemul care nu poate fi înţeles”, mesajul său este limpede, plasat în cotidianul imediat, dar şi esenţializat precum licorile distilate.
Ion Mureşan reprezintă cazul rar când poetul este apreciat atât de critica literară cea mai exigentă, cât şi, deopotrivă, de cititorul de poezie (şi nu doar de cititorul experimentat, competent şi eficient, ci şi de lectorul inocent, care până la Mureşan încă nu a descoperit fascinaţia textului poetic). Altfel spus, el este în acelaşi timp poetul prezentului imediat şi al viitorului, întrevăzut doar virtual-ipotetic, pe care pariază critica de întâmpinare. Laureat al prestigiosului Premiu Naţional „Mihai Eminescu”, Ion Mureşan este, în acelaşi timp, autorul cel mai exigent, editând până acum doar trei volume de poezie originală (plus cam tot atâtea antologii de autor, dacă o socotim şi pe aceasta, pe care o prezentăm).
Volumul de faţă, care apare în colecţia „Antologia unui autor”, oferă o selecţie reprezentativă din cele trei volume poetice originale ale autorului (Cartea de iarnă (1981), Poemul care nu poate fi înțeles (1993), cartea Alcool (2010).
Cartea este destinată studenţilor, profesorilor şi cercetătorilor interesaţi de poezia română contemporană, dar ea se adresează şi unui public larg, iubitor de poezie autentică.
Izgonirea din poezie
Dimitrie Bolintineanu. Scrieri. Volumul I
Capodopere incomplete
Dictionarul literaturii romane de la origini pana la 1900
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 07. Scrieri istorice. Partea a II-a. Din volume (1858-1864)
Dimitrie Iov. Scrieri. Volumul 1
Alexandru Robot. Scrieri. Eseu. Publicistica. Cronici. Interviuri
Dictionar ortografic scolar (cu elemente de punctuatie)
Pajistea rotunda din varful unui ac - Mihai Ursachi
Constantin Negruzzi. Opere. Volumul 1
Abecedar. Fac un pas si sunt scolar
Poezia simbolista si decadenta romaneasca
Dumnezeu tine intreg universul pe degetul sau mic
Poezie europeana contemporana I
Dimitrie Iov. Scrieri. Volumul 2
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 03. Dramaturgie
O carte mare de teste pentu cei mici 3-4 ani
Balada populara romaneasca
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 04. Studii si articole literare, filosofice si culturale
Dictionar de Marketing englez-roman
Proza scurta: nuvela, povestirea, schita - Grigore Chiper
Dictionar francez-roman & roman – francez
Alexandru Robot. Scrieri. Poezie. Proza. Publicistica. Eseu.
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 10. Cuvente den batrani
Eugeniu Coseriu: vocatia universalitatii
Dictionar de neologisme
Cealalta extrema a vietii - Igor Stoica
O tema in literatura: familia, scoala
Poezia simbolista romaneasca. Antologie
Dictionar englez-roman, roman-englez (cu minighid de conversaţie)
Manifest pentru Unire. Un antidot la neomarxism si progresism
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 15. Publicistica politica
Nechita Stanescu. Opere. Vol. 1 - Poezie
Poezia romantica romaneasca
Retete pentru pofticiosi - Valeria Turcan
O istorie critica a literaturii din Basarabia in secolul XX
Proza romantica. Negru pe alb - Constantin Negruzzi
Dimitrie Cantemir - Opere. Descrierea starii de odinioara si de astazi a Moldovei
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 06. Scrieri istorice. Partea I-a. Din volume (1864-1898)
Antologia baladei culte
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Scrieri. Volumul 21. Arhiva istorica a Romaniei
Basarabia in actul Marii Uniri de la 1918
Dictionar italian-roman, roman-italian (cu minighid de conversatie)
Mintuirea prin necredinta. Poeme cristice – Valeriu Stancu
Basarabia in Parlamentul Marghiloman
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 12. Etymologicum Magnum Romaniae
Despre omul bun si frumos-Lucian Vasiliu
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 17. Publicistica politica Partea a III-a (1871 - 1904).
Constantin Stere. Scrieri. Publicistica literara si filosofica
Dimitrie Cantemir - Opere. Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor
Dimitrie Cantemir - Opere. Divanul
Ion Buzdugan. Scrieri. Volumul 2
Dictionar de pleonasme
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 02. Proza
Margaritarul pretios al tarii, Basarabia
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 16. Publicistica politica
Compozitii tematice in sculptura moldoveneasca 1940-2010 - Ana Marian
MOMENTE, schițe, nuvele psihologice - Ion Luca Caragiale
Dumitru C. Moruzi. Scrieri. Volumul 1
Poemul care se citeste pe sine-Matei Visniec
MOLDOVA dintre Prut si Nistru. 1918-1928. Zece ani de la Unire
Dictionar rus-roman & roman-rus
Dictionar de antonime
Constantin Negruzzi. Opere. Volumul 2
Nicolae Balcescu. Opere. Volumul 2
Dictionar enciclopedic Mihai Eminescu
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 08. Istoria critica a romanilor
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 01. Poezii
A. E. Baconsky. Scrieri. Volumul 2
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 14. Etymologicum Magnum Romaniae
Dictionar de omonime
Dictionar german-roman, roman-german (cu minighid de conversatie)
Proza romantica romaneasca
Dumitru C. Moruzi. Scrieri. Volumul 2
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 05. Folcloristica
O seara la opera - Mircea Cartarescu
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 13. Etymologicum Magnum Romaniae
Basarabia: Populatia. Istoria. Cultura
In preajma revolutiei (Vol. I + Vol. II)
Entropia Societatii - Igor Stoica