Constantin Stere. Scrieri. Volumul 1. Publicistica social-politica
Constantin Stere. Scrieri. Volumul 1. Publicistica social-politica

Referinta: 9789975855235
Garabet Ibraileanu - Scrieri. Volumul 2
Garabet Ibraileanu - Scrieri. Volumul 2
Ediție de Victor Durnea
Volumul al doilea al ediţiei Scrieri de G. Ibrăileanu continuă publicarea paginilor de critică şi istorie literară cu o selecţie din culegerea Studii literare (1930), urmată de cele mai relevante dintre textele rămase în periodicele timpului, în ordine cronologică. A doua parte a volumului este consacrată prozei lui G. Ibrăileanu, în speță romanului Adela și altor lucrări, precum Un manuscript rătăcit, Din carnetul unui om de ieri, Umbre, Doamna X, inclusiv celor memorialistice – Amintiri din copilărie și adolescență. Lor li se adaugă culegerea de cugetări Privind viața, precum și câteva eseuri cu aceeași tematică.
O secţiune de note şi comentarii la texte încheie volumul prezentându-ne date şi informaţii de natură istorico-literară cu privire la circumstanțele în care au fost scrise şi publicate lucrările în cauză, la modificările operate de autor în cazul apariţiei acestora în ediţii reluate, alte informaţii suplimentare în contextul problematicii abordate.
Volumul este destinat, în primul rând, celor interesaţi de teoria, critica și istoria literaturii române și universale (profesori, studenţi, elevi), celor interesaţi de cultura românească, precum şi tuturor iubitorilor de literatură.
Garabet Ibraileanu - Scrieri. Volumul 2
Constantin Stere. Scrieri. Volumul 1. Publicistica social-politica
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 04. Studii si articole literare, filosofice si culturale
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 16. Publicistica politica
Constantin Stere. Scrieri. Volumul 2. Publicistica social-politica
Sergiu Matei Nica. Scrieri. Volumul 2. Publicistica. Jurnal
Alexandru Macedonski - Opere. Volumul 2. Proza. Dramaturgie. Publicistica
Leonid Dimov. Opere. Publicistica, interviuri, varia. Vol.2
Constantin Stere. Scrieri. Volumul 4. Publicistica social-politica
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 12. Etymologicum Magnum Romaniae
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 02. Proza
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 15. Publicistica politica
Dimitrie Bolintineanu. Scrieri. Volumul II
Constantin Stere. Scrieri. Volumul 5. Publicistica social-politica
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 18. Folclor literar (1). Folclor traditional in versuri
Dimitrie Cantemir - Opere. Istoria ieroglifica
Alexandru Robot. Scrieri. Poezie. Proza. Publicistica. Eseu.
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 05. Folcloristica
Vasile Alecsandri. Opere. Poezie. Volumul 1
Vasile Alecsandri. Opere. Proza. Volumul 2
Leonid Dimov. Opere. Poezie, proză, dramaturgie. Vol.1
Duiliu Zamfirescu – Opere. Volumul 1. Poezii. Nuvele
Constantin Stere. Scrieri. Publicistica literara si filosofica
Despre numele antice si de astazi ale Moldovei - Dimitrie Cantemir
Gellu Naum. Opere. Proza. Teatru Volumul 2
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Scrieri. Volumul 21. Arhiva istorica a Romaniei
Dimitrie Cantemir - Opere. Descrierea starii de odinioara si de astazi a Moldovei
Alexandru Macedonski – Opere. Volumul 1. Poezie
Alexandru Robot. Scrieri. Eseu. Publicistica. Cronici. Interviuri
Petre V. Stefanuca. Scrieri. Datini si creatii populare
Alecu Donici. Opere. Fabule. Poezii. Traduceri
Carti populare romanesti pastrate in strainatate-Galaction Verebceanu
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 19. Folclor literar (2). Proza populara
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 10. Cuvente den batrani
Sergiu Matei Nica. Scrieri. Volumul 1. Poezie. Proza
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 07. Scrieri istorice. Partea a II-a. Din volume (1858-1864)
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 01. Poezii
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 17. Publicistica politica Partea a III-a (1871 - 1904).
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 09. Studii de lingvistica si filologie
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Scrieri. Volumul 20. Arhiva istorica a Romaniei
Dimitrie Cantemir - Opere. Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 06. Scrieri istorice. Partea I-a. Din volume (1864-1898)
Constantin Stere. Scrieri. Volumul 3. Publicistica social-politica
Vasile Alecsandri. Opere. Teatru. Volumul 3
Dimitrie Cantemir – Opere. Istoria cresterilor si a descresterilor Curtii othmanice sau aliothmanice
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 13. Etymologicum Magnum Romaniae
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 08. Istoria critica a romanilor
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 03. Dramaturgie