Dimitrie Cantemir - Opere. Descrierea starii de odinioara si de astazi a Moldovei
Dimitrie Cantemir - Opere. Descrierea starii de odinioara si de astazi a Moldovei

Referinta: 9789975855648
Gheorghe Asachi – Opere. Volumul 2
Gheorghe Asachi – Opere. Volumul 2
Volumul 2 al ediției Opere, de Gheorghe Asachi, include proza literară a scriitorului. Astfel, sunt reproduse textele din volumul Nuvele istorice, apărut în 1867 (Dragoş, Alesandru cel Bun, Svidrighelo, Elena Moldovei,Valea Albă, Bogdan Voievod, Petru Rareş, Mazepa în Moldova și Ruxanda Doamna), precum și alte texte, reunite convențional sub titlul Alte scrieri în proză (Iubirea de patrie, Sâmbăta moşilor, Meditaţia unui îmbătrânit poet, Dorinţa folosului obştesc ș.a.).
A doua secțiune a volumului reflectă contribuția substanțială a lui Gheorghe Asachi la actul de naștere a teatrului în limba română. Ea cuprinde pastorala Mirtil și Hloe, drama Petru Rareș, idilele Piatra Teiului, Înturnarea plăieşului din Anglia și Ţiganii, precum și drama istorică Voichiţa de Românie.
Volumul se încheie cu o secțiune de Note și comentarii la texte și alta de Iconografie, care ilustrează complexitatea vieții și activității scriitorului, artistului și cărturarului care a fost Gheorghe Asachi. Ediția a apărut grație suportului financiar al Ministerului Culturii al Republicii Moldova și este destinată cercetătorilor, studenților și tuturor cititorilor interesați de patrimoniul literar românesc.
Gheorghe Asachi – Opere. Volumul 2
Dimitrie Cantemir - Opere. Descrierea starii de odinioara si de astazi a Moldovei
Carti populare romanesti pastrate in strainatate-Galaction Verebceanu
Gellu Naum. Opere. Proza. Teatru Volumul 2
Alexandru Macedonski – Opere. Volumul 1. Poezie
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 04. Studii si articole literare, filosofice si culturale
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 05. Folcloristica
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 12. Etymologicum Magnum Romaniae
Alexandru Robot. Scrieri. Poezie. Proza. Publicistica. Eseu.
Dimitrie Cantemir – Opere. Istoria cresterilor si a descresterilor Curtii othmanice sau aliothmanice
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Scrieri. Volumul 20. Arhiva istorica a Romaniei
Vasile Alecsandri. Opere. Proza. Volumul 2
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 01. Poezii
Petre V. Stefanuca. Scrieri. Datini si creatii populare
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 16. Publicistica politica
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 08. Istoria critica a romanilor
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 09. Studii de lingvistica si filologie
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 11. Cuvente den batrani
Constantin Stere. Scrieri. Volumul 4. Publicistica social-politica
Alexandru Macedonski - Opere. Volumul 2. Proza. Dramaturgie. Publicistica
Constantin Stere. Scrieri. Volumul 3. Publicistica social-politica
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 06. Scrieri istorice. Partea I-a. Din volume (1864-1898)
Sergiu Matei Nica. Scrieri. Volumul 2. Publicistica. Jurnal
Vasile Alecsandri. Opere. Teatru. Volumul 3
Constantin Stere. Scrieri. Publicistica literara si filosofica
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 19. Folclor literar (2). Proza populara
Leonid Dimov. Opere. Poezie, proză, dramaturgie. Vol.1
Constantin Stere. Scrieri. Volumul 1. Publicistica social-politica
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 14. Etymologicum Magnum Romaniae
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 15. Publicistica politica
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 17. Publicistica politica Partea a III-a (1871 - 1904).
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Scrieri. Volumul 21. Arhiva istorica a Romaniei
Sergiu Matei Nica. Scrieri. Volumul 1. Poezie. Proza
Constantin Stere. Scrieri. Volumul 5. Publicistica social-politica
Leonid Dimov. Opere. Publicistica, interviuri, varia. Vol.2
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 07. Scrieri istorice. Partea a II-a. Din volume (1858-1864)
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 02. Proza
Alecu Donici. Opere. Fabule. Poezii. Traduceri
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 18. Folclor literar (1). Folclor traditional in versuri
Vasile Alecsandri. Opere. Poezie. Volumul 1
Dimitrie Bolintineanu. Scrieri. Volumul II
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 13. Etymologicum Magnum Romaniae
Dimitrie Cantemir - Opere. Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 03. Dramaturgie
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 10. Cuvente den batrani
Constantin Stere. Scrieri. Volumul 2. Publicistica social-politica
Dimitrie Cantemir - Opere. Istoria ieroglifica
Alexandru Robot. Scrieri. Eseu. Publicistica. Cronici. Interviuri