
Referinta: 9789975855549
Carti populare romanesti pastrate in strainatate-Galaction Verebceanu
Carti populare romanesti pastrate in strainatate-Galaction Verebceanu
Cărțile populare își au origine foarte veche, locul naşterii lor fiind, în principal, ţările asiatice. Prin traduceri, încă în antichitate şi în epoca medievală timpurie, acest gen de literatură populară pătrunde în culturile greacă, latină şi slavonă, iar apoi este asimilat de civilizațiile europene mai noi. Pătrunderea lor în literatura română este legată de răspândirea, pe timpul dominației fanariote, a ediţiilor greceşti care au stimulat traducerea românească și difuzarea lor exclusiv prin còpii. Aceste cărți au avut un impact destul de consistent în mediul nostru cultural din secolele XVII-XIX (dar și până la începutul secolului XX), ele dezvoltând ulterior ceea ce numim azi ficțiunea literară sau literatura artistică, în paralel cu literatura religioasă și literatura istorică (cronografia). Mai mult, ecourile acestor cărți le regăsim frecvent în opera clasicilor și în amintirile orale, fiind vorba, de fapt, de primele cărți de literatură universală în spațiul nostru.
Lucrarea Cărțile populare românești păstrate în străinătate reproduce textele cărților populare românești cunoscute în literatura de specialitate sub titluri prescurtate: Bertoldo, copiată înainte de 1774 în Moldova istorică și păstrată la Muzeul Istroric de Stat din Moscova, Alexandria, transcrisă în 1790 la Chișinău și conservată la Biblioteca Națională din Kiev, Sandipa, copiată în Moldova istorică și aflată astăzi la Biblioteca Rusă de Stat din Moscova. Volumul mai conține: studiu introductiv, repere cronologice, notă asupra ediției, note și comentarii, iconografie și glosar, semnate de un filolog serios și scrupulos Galaction Verebceanu.
Cartea este o rară ocazie pentru citirorii de meserie și de vocație să parcurgă textele despre care, de regulă, a auzit doar pomenindu-se în operele clasicilor.
Carti populare romanesti pastrate in strainatate-Galaction Verebceanu
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 19. Folclor literar (2). Proza populara
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 05. Folcloristica
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 17. Publicistica politica Partea a III-a (1871 - 1904).
Dimitrie Cantemir - Opere. Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor
Dimitrie Cantemir - Opere. Istoria ieroglifica
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 07. Scrieri istorice. Partea a II-a. Din volume (1858-1864)
Constantin Stere. Scrieri. Publicistica literara si filosofica
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 16. Publicistica politica
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 13. Etymologicum Magnum Romaniae
Vasile Alecsandri. Opere. Poezie. Volumul 1
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 04. Studii si articole literare, filosofice si culturale
Alexandru Macedonski – Opere. Volumul 1. Poezie
Dimitrie Cantemir - Opere. Descrierea starii de odinioara si de astazi a Moldovei
Alecu Donici. Opere. Fabule. Poezii. Traduceri
Sergiu Matei Nica. Scrieri. Volumul 1. Poezie. Proza
Alexandru Robot. Scrieri. Eseu. Publicistica. Cronici. Interviuri
Constantin Stere. Scrieri. Volumul 5. Publicistica social-politica
Dimitrie Bolintineanu. Scrieri. Volumul II
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 09. Studii de lingvistica si filologie
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 11. Cuvente den batrani
Constantin Stere. Scrieri. Volumul 2. Publicistica social-politica
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Scrieri. Volumul 20. Arhiva istorica a Romaniei
Vasile Alecsandri. Opere. Teatru. Volumul 3
Dimitrie Cantemir – Opere. Istoria cresterilor si a descresterilor Curtii othmanice sau aliothmanice
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 12. Etymologicum Magnum Romaniae
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 10. Cuvente den batrani
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 14. Etymologicum Magnum Romaniae
Vasile Alecsandri. Opere. Proza. Volumul 2
Despre numele antice si de astazi ale Moldovei - Dimitrie Cantemir
Alexandru Robot. Scrieri. Poezie. Proza. Publicistica. Eseu.
Constantin Stere. Scrieri. Volumul 3. Publicistica social-politica
Constantin Stere. Scrieri. Volumul 1. Publicistica social-politica
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Scrieri. Volumul 21. Arhiva istorica a Romaniei
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 03. Dramaturgie
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 06. Scrieri istorice. Partea I-a. Din volume (1864-1898)
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 02. Proza
Petre V. Stefanuca. Scrieri. Datini si creatii populare
Sergiu Matei Nica. Scrieri. Volumul 2. Publicistica. Jurnal
Leonid Dimov. Opere. Publicistica, interviuri, varia. Vol.2
Leonid Dimov. Opere. Poezie, proză, dramaturgie. Vol.1
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 08. Istoria critica a romanilor
Duiliu Zamfirescu – Opere. Volumul 1. Poezii. Nuvele
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 18. Folclor literar (1). Folclor traditional in versuri
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 01. Poezii
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 15. Publicistica politica
Alexandru Macedonski - Opere. Volumul 2. Proza. Dramaturgie. Publicistica
Constantin Stere. Scrieri. Volumul 4. Publicistica social-politica