- Nou

Referinta: 9789975855761
Antim Ivireanul – Opere
Antim Ivireanul – Opere
Volumul cuprinde o selecție din opera literară a lui Antim Ivireanul: în primul rând, Didahiile, predici în care autorul se ocupă cu tâlcuirea învăţăturii creştine, a adevărurilor dogmatice şi morale, inspirându-se din Sfânta Scriptură, dar și din viaţa celor cărora le erau adresate; Chipurile Vechiului și Noului Testament, o istorie rezumativă a Vechiului Testament; genealogia lui Hristos, ce urcă până la Adam; Învățătură pentru taina pocăinței, cărticică cu povețe redate într-o formă apropiată de predici, și textele unor Prefețe, Dedicații, Postfețe, scrise de cărturar pentru tipăriturile care le-a îngrijit.
Aparatul critic însoțitor al ediției cuprinde un studiu introductiv semnat de regretatul Florin Faifer, un tabel cronologic, o serie de note și comentarii la texte, un cuprinzător Glosar, în care sunt explicate cuvintele care prezintă dificultăți de înțelegere cititorului, și o secțiune de iconografie, care completează informația despre înaltul prelat, cărturar și scriitor.
Textele lui Antim Ivireanul sunt simple şi apropiate de sufletele ascultătorilor, pline de moralitate şi de o reală frumuseţe stilistică; din punctul de vedere al specialiștilor, pot concura cu tot ce s-a scris şi tipărit în româneşte până astăzi. Ediția a apărut grație suportului financiar al Ministerului Culturii al Republicii Moldova și este destinată cercetătorilor, studenților și tuturor cititorilor interesați de patrimoniul literar românesc.
Antim Ivireanul – Opere
Constantin Stere. Scrieri. Volumul 4. Publicistica social-politica
Carti populare romanesti pastrate in strainatate-Galaction Verebceanu
Sergiu Matei Nica. Scrieri. Volumul 1. Poezie. Proza
Petre V. Stefanuca. Scrieri. Datini si creatii populare
Sergiu Matei Nica. Scrieri. Volumul 2. Publicistica. Jurnal
Gellu Naum. Opere. Proza. Teatru Volumul 2
Vasile Alecsandri. Opere. Proza. Volumul 2
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 02. Proza
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 04. Studii si articole literare, filosofice si culturale
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 10. Cuvente den batrani
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 13. Etymologicum Magnum Romaniae
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 06. Scrieri istorice. Partea I-a. Din volume (1864-1898)
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Scrieri. Volumul 20. Arhiva istorica a Romaniei
Alexandru Robot. Scrieri. Eseu. Publicistica. Cronici. Interviuri
Dimitrie Cantemir - Opere. Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 03. Dramaturgie
Vasile Alecsandri. Opere. Poezie. Volumul 1
Leonid Dimov. Opere. Publicistica, interviuri, varia. Vol.2
Leonid Dimov. Opere. Poezie, proză, dramaturgie. Vol.1
Duiliu Zamfirescu – Opere. Volumul 1. Poezii. Nuvele
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 08. Istoria critica a romanilor
Constantin Stere. Scrieri. Volumul 1. Publicistica social-politica
Vasile Alecsandri. Opere. Teatru. Volumul 3
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 07. Scrieri istorice. Partea a II-a. Din volume (1858-1864)
Alexandru Robot. Scrieri. Poezie. Proza. Publicistica. Eseu.
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Scrieri. Volumul 21. Arhiva istorica a Romaniei
Constantin Stere. Scrieri. Volumul 3. Publicistica social-politica
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 01. Poezii
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 09. Studii de lingvistica si filologie
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 14. Etymologicum Magnum Romaniae
Constantin Stere. Scrieri. Volumul 2. Publicistica social-politica
Dimitrie Cantemir - Opere. Descrierea starii de odinioara si de astazi a Moldovei
Constantin Stere. Scrieri. Publicistica literara si filosofica
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 17. Publicistica politica Partea a III-a (1871 - 1904).
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 16. Publicistica politica
Alexandru Vlahuta - Opere. Volumul 2
Dimitrie Cantemir - Opere. Istoria ieroglifica
Alexandru Macedonski - Opere. Volumul 2. Proza. Dramaturgie. Publicistica
Dimitrie Bolintineanu. Scrieri. Volumul II
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 11. Cuvente den batrani
Despre numele antice si de astazi ale Moldovei - Dimitrie Cantemir
Dimitrie Cantemir – Opere. Istoria cresterilor si a descresterilor Curtii othmanice sau aliothmanice
Alecu Donici. Opere. Fabule. Poezii. Traduceri
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 19. Folclor literar (2). Proza populara
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 15. Publicistica politica
Constantin Stere. Scrieri. Volumul 5. Publicistica social-politica
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 12. Etymologicum Magnum Romaniae
Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 05. Folcloristica