- Pret redus
Basarabia in „Colectia completa a legilor Imperiului Rus” Vol. I - Mihai Tasca, Igor Ojog, Igor...
Basarabia in „Colectia completa a legilor Imperiului Rus” Vol. I
Referinta: 9789975968294
Problema Basarabiei in relatiile internationale 1917-1940
Problema Basarabiei in relatiile internationale 1917-1940
Studiul de faţă este o abordare a problemei Basarabiei în contextul relaţiilor internaţionale. În centrul analizei va fi statul român ca actor al sistemului internaţional. Unul dintre factorii necesari pentru asigurarea frontierelor statului era recunoaşterea internaţională a apartenenţei Basarabiei la România, obiectiv urmărit insistent de Nicolae Titulescu.
Studiul pe care îl propun urmează în mare parte această problematică, combinând-o parţial cu cele două menţionate mai sus, în scopul de a avea o viziune de amploare asupra întrebării date. Voi prezenta Basarabia ca o răscruce diplomatică a intenţiilor marilor puteri. Spunând marile puteri, mă refer la Franţa, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii, dar şi la Rusia Sovietică, în opoziţia sa doctrinală faţă de primele trei. Acest grup de „beligeranţi” găsesc pe teritoriul european mai multe „teatre de război ideologic”, iar Basarabia şi Nistrul fac parte din acestea, fiind frontiera contestată a cordonului sanitar. Însăşi noţiunea de frontieră a cordonului sanitar indică faptul că atitudinile luate de marile puteri faţă de Rusia constituie axa principală în cadrul obiectului nostru de studiu.
Sunt analizate viziunile istoriografice opuse, oricât de plăcute/neplăcute pot părea ele pentru simţul patriotic al unora din noi, simţ căruia i se acordă de multe ori o prea mare importanţă în lucrările istorice, prin definiţie obiective. Aceste viziuni vor fi confruntate cu surse diplomatice directe – documente ruse, americane, franceze şi române, deseori contradictorii, care arată clar viziunea asupra relaţiilor ruso-române prin prisma Basarabiei, însă acorda prea puţină importanţă destinului Basarabiei în sine.